#hematologie

• aleucemie — O formă clinică particulară de leucemie caracterizată prin proliferarea malignă a țesuturilor hematopoietice, dar în care numărul total de leucocite din sângele periferic rămâne normal sau chiar scăzut, celulele tumorale (blastele) fiind absente sau extrem de rare în circulația generală, deși sunt prezente masiv în măduva osoasă.
• aleucocitoză — Stare patologică rară caracterizată prin absența totală sau scăderea extremă, critică și potențial fatală a leucocitelor (globulelor albe) din sângele periferic. Reprezintă o formă de manifestare severă a aplaziei medulare sau a perturbărilor hematopoietice majore, expunând organismul unui risc iminent de infecții oportuniste masive din cauza prăbușirii complete a sistemului imunitar.
• alocromazie — Modificare sau anomalie a colorației biologice a țesuturilor, celulelor sau secrețiilor organice, caracterizată prin nuanțe neobișnuite, patologice sau variate față de starea normală. În sens restrâns clinic, termenul poate descrie variațiile anormale de afinitate tinctorială ale elementelor figurate ale sângelui în cadrul unor procese degenerative sau infecțioase.
• amfocromatofil — Despre celule, țesuturi sau structuri celulare: care se colorează deopotrivă cu coloranți acizi și bazici; proprietate biologică structurală caracterizată prin capacitatea de a absorbi simultan ambele tipuri de pigmenți histologici, rezultând o nuanță neutră sau mixtă în urma procesului de fixare tinctorială.
• anemia — Forma articulată hotărât a substantivului 'anemie', ce desemnează o afecțiune hematologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (glubule roșii) sau a concentrației de hemoglobină sub valorile normale raportate la vârstă și sex. Acest proces patologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare, oboseală cronică, amețeli și dispnee.
• anemiare — Acțiunea de a (se) anemia și rezultatul ei; proces fiziopatologic prin care organismul sau un țesut suferă o scădere a numărului de eritrocite ori a concentrației de hemoglobină. Acest fenomen alterează structural transportul de oxigen către celule, ducând la instalarea treptată a unei stări clinice de slăbiciune, paloare și epuizare metabolică.
• anemiat — Care suferă de anemie; cu aspect palid, slăbit sau lipsit de vigoare fizică din cauza deficitului structural de globule roșii sau hemoglobină în sânge. În sens figurat, termenul descrie o lucrare, un stil artistic ori o manifestare lipsită de forță, consistență sau intensitate structurală.
• anemic — Persoană care suferă de anemie, manifestând o scădere a globulelor roșii sau a hemoglobinei în sânge. Ca adjectiv, descrie un organism palid și lipsit de vigoare fizică din cauza acestui deficit structural, sau, în sens figurat, o manifestare, un stil ori un fenomen slab, firav și lipsit de intensitate, forță sau consistență.
• anemică — Forma de gen feminin a cuvântului 'anemic'; femeie sau fetiță care suferă de o scădere a numărului de eritrocite sau a hemoglobinei. Ca adjectiv, descrie o structură anatomică, o plantă hermafrodită slăbită, sau o operă artistică realizată într-o manieră lipsită de intensitate, dinamism ori vigoare creativă.
• anemie — Stare patologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (globule roșii) sau a concentrației de hemoglobină din sânge sub valorile normale ponderate pentru vârstă și sex. Acest proces fiziopatologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare cutanată, oboseală cronică, slăbiciune musculară generalizată, amețeli și dispnee la efort.
• anemiere — Acțiunea de a (se) anemia și rezultatul ei; procesul fiziopatologic sau evoluția biologică prin care un organism sau un țesut suferă o scădere treptată a numărului de eritrocite ori a concentrației de hemoglobină. Acest fenomen alterează structural transportul de oxigen către celule, ducând la instalarea unei stări clinice de slăbiciune, paloare și epuizare metabolică.
• anemizare — Acțiunea de a (se) anemiza și rezultatul ei; provocarea artificială și temporară a unei ischemii locale prin reducerea sau oprirea controlată a afluxului de sânge într-un anumit organ, țesut sau regiune anatomică în timpul unei intervenții chirurgicale. Acest procedeu tehnic structural este utilizat pentru a diminua sângerarea în câmpul operator sau pentru a reduce temporar volumul unei formațiuni vasculare.
• aneozinofilie — Formă severă de alterare hematologică caracterizată prin absența totală și completă a granulocitelor eozinofile din sângele periferic, constatată în urma efectuării unei hemograme cu formulă leucocitară. Acest fenomen clinic structural este asociat frecvent cu stadiile acute ale unor infecții bacteriene severe, șocul septic sau ca reacție adversă secundară în urma administrării prelungite de glucocorticoizi, reflectând o prăbușire tranzitorie a imunității specifice.
• aneritropoieză — Stare patologică gravă caracterizată prin oprirea completă sau eșecul structural sever al procesului de eritropoieză (producerea și maturarea globulelor roșii în măduva hematogenă). Acest fenomen clinic blochează reînnoirea eritrocitară, ducând rapid la instalarea unei anemii aplastice profunde sau acute, fiind declanșat de infecții virale (precum parvovirusul B19), expunerea la substanțe mielotoxice sau în contextul unor sindroame genetice rare.
• angiohemofilie — Afecțiune hemoragică ereditară complexă, cunoscută clinic și sub numele de boala Von Willebrand, caracterizată prin asociarea structurală a unei anomalii vasculare capilare cu o deficiență calitativă sau cantitativă a factorului Von Willebrand și a factorului VIII de coagulare. Acest sindrom patologic modifică mecanismul hemostazei primare, manifestându-se prin sângerări prelungite la nivelul mucoaselor, epistaxis, menoragii și echimoze spontane.
• anizocitoză — Condiție patologică caracterizată prin prezența în sânge a unor celule (în special globule roșii sau eritrocite) cu dimensiuni inegale și variate în mod anormal; anizocitoză. Identificată frecvent prin examinarea unui frotiu de sânge periferic și măsurată prin parametrul RDW (lărgimea distribuției eritrocitare), aceasta reprezintă un indicator clinic esențial pentru diagnosticul diferențial al diferitelor tipuri de anemii, deficiențe de fier ori tulburări ale măduvei osoase.
• anoxemie — Stare patologică extremă caracterizată prin scăderea drastică sau absența totală a oxigenului din sângele arterial. În fiziopatologia clinică, acest fenomen structural reprezintă o formă severă de hipoxemie, survenind în urma unor asfixii mecanice, insuficiențe respiratorii acute, intoxicații cu gaze toxice sau disfuncții circulatorii majore, punând în pericol iminent metabolismul celular și viabilitatea organelor vitale, în special a creierului.
• antiglobulină — Anticorp specific (imunoglobulină) obținut prin imunizarea unui animal, capabil să recunoască, să se lege și cu alte globuline (anticorpi) umane prezente în ser sau fixate pe suprafața celulelor; utilizat ca reactiv imunologic esențial în diagnosticul de laborator pentru detectarea anticorpilor incompleți (cum este cazul testului Coombs în anemia hemolitică sau incompatibilitatea Rh).
• antihemolitic — Care previne, combate sau oprește hemoliza (procesul parazitar sau patologic de distrugere a globulelor roșii din sânge și de eliberare a hemoglobinei în plasmă); substanță chimică, anticorp sau factor biologic care protejează integritatea structurală a membranei eritrocitare. În sens clinic, este utilizat în tratamentul anemiilor hemolitice pentru a stabiliza celulele sangvine.
• antileucemic — Care combate, distruge sau oprește proliferarea celulelor canceroase specifice leucemiei; medicament chimioterapic, agent citostatic sau terapie moleculară utilizată în tratamentul afecțiunilor maligne ale sistemului hematopoietic. În sens clinic, acționează structural prin inhibarea diviziunii celulelor blastice anormale din măduva osoasă și restabilirea producției normale de celule sangvine.